Întrunirea preoților Protopopiatului 2 Iași

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 24, 2020   Autor: Constantin Ciofu

Referatul a fost prezentat de preotul Radu Brânză, coordonator al Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală al Eparhiei Iaşilor. Preotul Radu Brânză a făcut o prezentare cuprinzătoare a problematicii familiei, arătând că la momentul actual, în contextul mondial, are o complexitate deosebită. S-a pornit de la concepția biblică și tradițională a familiei (alcătuită din bărbat, femeie și copii, așa cum a fost recunoscută de-a lungul timpului în istorie și în toate culturile ca normă demnă de urmat), până la cele mai ,,progresiste” idei promovate (de multe ori într-o notă destul de agresivă) de o anumită categorie a societății. S-au arătat pe de o parte câteva din provocările lumii contemporane la adresa familiei, iar pe de alta, s-au propus unele soluții și moduri de abordare în spirit creștin. Au fost prezentate apoi câteva proiecte ale Departamentului Pro Vita pentru susținerea vieții prin consiliere și suport, aflate în desfășurare cu sprijinul parohiilor. În acelaşi timp s-au expus detalii legate de Marșul pentru Viață 2020 și alte activități prilejuite de Luna pentru Viață. Părintele Marius Daniel Profir, protopop al Protopopiatului 2 Iaşi, şi preoții prezenţi au detaliat anumite aspecte amintite în cadrul referatului, fiind evidențiat faptul că promovarea culturii Pro Viață și sprijinul spiritual și material acordat familiei creștine sunt preocupări constante ale Bisericii, care trebuie pe cât posibil multiplicate și intensificate. La final, s-au prezentat temeiurile Centrului eparhial Iaşi spre conformare, părintele protopop îndemnând la o bună conlucrare misionar- pastorală spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioșilor.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri